|
22. Alineatele (2) si (3) ale articolului 98 vor avea urmatorul cuprins:
"(2) În sensul prezentei legi, se considera fixare incorporarea sunetelor, imaginilor ori a sunetelor si imaginilor sau a reprezentarii digitale a acestora, într-un suport care permite perceperea, reproducerea ori comunicarea publica, cu ajutorul unui dispozitiv.
(3) Remuneratia echitabila prevazuta la alin. (1) lit. g) se stabileste si se colecteaza conform procedurii prevazute la art. 131, 1311, 1312 si 133."
23. La articolul 98, dupa alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu urmatorul cuprins:
"(4) Definitiile prevazute la art. 14, 141, 142, 143, 144, art. 15 alin. (1), art. 151 si 152 se aplica în mod corespunzator si drepturilor prevazute la alin. (1)."
24. Articolul 102 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 102. - (1) Durata drepturilor patrimoniale ale artistilor interpreti sau executanti este de 50 de ani de la data interpretarii sau executiei. Totusi, daca fixarea interpretarii sau executiei în decursul acestei perioade face obiectul unei publicari licite sau al unei comunicari publice licite, durata drepturilor este de 50 de ani de la data la care a avut loc pentru prima oara oricare dintre acestea.
(2) Durata prevazuta la alin. (1) se calculeaza începand cu data de 1 ianuarie a anului urmator faptului generator de drepturi."
25. Alineatul (1) al articolului 103 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 103. - (1) Se considera înregistrare sonora sau fonograma, în sensul prezentei legi, fixarea sunetelor provenite dintr-o interpretare ori executie sau a altor sunete ori a reprezentarii digitale ale acestor sunete, alta decat sub forma unei fixari incorporate într-o opera cinematografica sau în alta opera audiovizuala."
26. La alineatul (1) al articolului 105, litera f) va avea urmatorul cuprins:
"f) radiodifuzarea si comunicarea publica a propriilor înregistrari sonore, cu exceptia celor publicate în scop comercial, caz în care are dreptul la remuneratie echitabila;".
27. Articolul 106 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 106. - (1) Durata drepturilor patrimoniale ale producatorilor de înregistrari sonore este de 50 de ani de la data primei fixari. Totusi, daca înregistrarea în decursul acestei perioade face obiectul unei publicari licite sau al unei comunicari publice licite, durata drepturilor este de 50 de ani de la data la care a avut loc pentru prima oara oricare dintre acestea.
(2) Durata prevazuta la alin. (1) se calculeaza începand cu data de 1 ianuarie a anului urmator faptului generator de drepturi."
28. Articolul 1064 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1064. - (1) Durata drepturilor patrimoniale ale producatorilor de înregistrari audiovizuale este de 50 de ani de la data primei fixari. Totusi, daca înregistrarea în decursul acestei perioade face obiectul unei publicari sau al unei comunicari publice licite, durata drepturilor este de 50 de ani de la data la care a avut loc pentru prima oara oricare dintre acestea.
(2) Durata prevazuta la alin. (1) se calculeaza începand cu data de 1 ianuarie a anului urmator faptului generator de drepturi."
29. Articolul 107 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 107. - (1) Autorii operelor susceptibile de a fi reproduse prin înregistrari sonore sau audiovizuale pe orice tip de suport, precum si cei ai operelor susceptibile de a fi reproduse pe hartie, direct ori indirect, în conditiile prevazute la art. 34 alin. (1), au dreptul, împreuna cu editorii, producatorii si cu artistii interpreti sau executanti, dupa caz, la o remuneratie compensatorie pentru copia privata, conform art. 34 alin. (2). Dreptul la remuneratia compensatorie pentru copia privata nu poate face obiectul unei renuntari din partea beneficiarilor.
(2) Remuneratia compensatorie pentru copia privata se plateste de catre fabricantii si importatorii de suporturi sau aparate, prevazute la art. 34 alin. (2), indiferent daca procedeul folosit este unul analog sau digital.
(3) Importatorii si fabricantii de suporturi si aparate, prevazute la art. 34 alin. (2), sunt obligati sa se înscrie la Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, în Registrul National al Copiei Private, si pot desfasura activitatile respective de import sau de productie numai dupa obtinerea de la Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor a certificatului de înregistrare. Acest certificat se elibereaza de Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor pe baza dovezilor privind obiectul de activitate declarat legal si a certificatului unic de înregistrare la registrul comertului, în termen de 5 zile de la depunerea acestora.
(4) Lista suporturilor si a aparatelor pentru care se datoreaza remuneratia compensatorie pentru copia privata, precum si cuantumul acestei remuneratii se negociaza din 2 în 2 ani, în cadrul unor comisii constituite din:
a) cate un reprezentant al principalelor organisme de gestiune colectiva, care functioneaza pentru cate o categorie de drepturi, pe de o parte;
b) cate un reprezentant al principalelor structuri asociative mandatate de fabricantii si importatorii de suporturi si de aparate, numit dintre acestea, si cate un reprezentant al primilor 3 fabricanti si importatori de suporturi si de aparate majori, stabiliti pe baza cifrei de afaceri si a cotei de piata din domeniul respectiv, cu conditia ca acestea sa fie declarate la Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor pe propria raspundere, pe de alta parte.
(5) În vederea initierii negocierilor potrivit procedurilor prevazute la art. 131 alin. (2)-(4), organismele de gestiune colectiva sau structurile asociative ale fabricantilor si importatorilor de suporturi si de aparate vor depune la Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor o cerere continand lista suporturilor si aparatelor, precum si cuantumurile remuneratiilor ce urmeaza a fi negociate. Metodologiile se elaboreaza în mod distinct pentru aparatele si suporturile din domeniul sonor si audiovizual si pentru aparatele si suporturile din domeniul grafic si se negociaza în doua comisii.
(6) Remuneratiile negociate de parti pot fi procentuale sau forfetare si sunt datorate pentru aparatele si suporturile prevazute la art. 34 alin. (2), inclusiv pentru coli de hartie pentru copiator format A4 si suporturi digitale.
(7) Remuneratia compensatorie pentru copia privata se calculeaza la valoarea în vama, în cazul importurilor si, respectiv, la valoarea facturata fara TVA, în cazul fabricantilor. Remuneratia este scadenta la data de 25 a lunii urmatoare efectuarii importului, respectiv facturarii de catre fabricanti.
(8) Negocierile pentru stabilirea cuantumului remuneratiei compensatorii si a listei aparatelor si suporturilor pentru care se datoreaza aceasta remuneratie se convoaca de Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor si se desfasoara potrivit procedurilor prevazute la art. 1312."
30. Articolul 1071 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1071. - Remuneratia compensatorie pentru copia privata se colecteaza de catre un organism de gestiune colector unic pentru operele reproduse dupa înregistrari sonore si audiovizuale si de catre un alt organism de gestiune colector unic pentru operele reproduse de pe hartie, în conditiile prevazute la art. 133 alin. (6)-(8). Cele doua organisme de gestiune colectiva, cu atributii de colector unic, sunt desemnate prin votul majoritatii organismelor de gestiune colectiva beneficiare, la prima convocare, sau prin votul majoritatii celor prezenti, la a doua convocare. Organismele de gestiune colectiva desemnate prin vot vor depune la Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor procesul-verbal prin care au fost desemnate. În termen de 5 zile lucratoare de la data depunerii, Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor va numi colectorul unic prin decizie a directorului general, care se publica în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I."
31. La alineatul (1) al articolului 1072, litera c) va avea urmatorul cuprins:
"c) în cazul copiilor înregistrate, prin procedeu analogic, pe hartie, remuneratia se împarte în mod egal între autori si editori. Sumele cuvenite editorilor se repartizeaza acestora numai prin asociatiile de editori, pe baza unui protocol încheiat între acestea, continand criteriile de repartitie si procentele cuvenite fiecarei asociatii. Pot participa la negocierea protocolului de repartizare numai asociatiile de editori care îndeplinesc conditiile stabilite prin decizia directorului general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor;".
32. Alineatul (2) al articolului 1072 se abroga.
33. Articolul 112 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 112. - Dispozitiile privind limitele exercitarii drepturilor prevazute la art. 33-38 se aplica în mod corespunzator si titularilor de drepturi conexe dreptului de autor."
34. La articolul 113, litera b) va avea urmatorul cuprins:
"b) reproducerea integrala sau partiala, directa ori indirecta, temporara sau permanenta, prin orice mijloc si sub orice forma, a propriilor emisiuni si servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune fixate pe orice fel de suport, indiferent daca au fost transmise prin fir ori fara fir, inclusiv prin cablu sau satelit;".
35. La articolul 117, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmatorul cuprins:
"(3) În sensul prezentei legi, prin satelit se întelege orice satelit care opereaza pe benzi de frecventa rezervate, conform legislatiei privind telecomunicatiile, pentru radiodifuzarea semnalelor în scopul receptionarii de catre public sau pentru comunicarea individuala privata. În acest din urma caz este totusi necesar ca receptia individuala sa se poata face în conditii comparabile celor din primul caz."
36. Articolul 118 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 118. - (1) În cazul în care semnalele purtatoare de emisiuni sau de servicii de programe sunt difuzate sub o forma codificata, introducerea lor în lantul de comunicare este considerata comunicare publica, daca dispozitivul de decodificare a emisiunii este pus la dispozitie publicului de organismul respectiv sau cu consimtamantul sau.
(2) Responsabilitatea comunicarii publice, în cazul în care semnalele purtatoare sunt transmise de un organism situat în afara Romaniei sau într-un stat care nu este membru al Uniunii Europene si care nu asigura nivelul de protectie prevazut de prezenta lege, este asigurata astfel:
a) daca semnalele sunt transmise satelitului prin intermediul unei statii de legatura ascensionala, responsabilitatea revine persoanei care, situate pe teritoriul Romaniei sau al unui stat membru al Uniunii Europene, utilizeaza statia;
b) daca nu se apeleaza la o statie de legatura ascensionala, dar comunicarea catre public a fost autorizata de un organism cu sediul principal în Romania sau pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, responsabilitatea revine organismului care a autorizat-o."
37. Alineatul (2) al articolului 119 va avea urmatorul cuprins:
"(2) Contractul-cadru încheiat între un organism de gestiune colectiva si un organism de radiodifuziune sau de televiziune, pentru comunicarea publica prin satelit a unei categorii de opere apartinand unui anumit domeniu, îsi poate produce efectele extinse si fata de titularii de drepturi care nu sunt reprezentati de organismele de gestiune colectiva, daca aceasta comunicare catre public prin satelit are loc simultan cu radiodifuzarea terestra efectuata de catre acelasi organism emitator. Titularul de drepturi nereprezentat are posibilitatea în orice moment sa înlature producerea efectelor extinse ale contractului-cadru, printr-un contract individual sau colectiv."
38. Alineatele (1)-(4) ale articolului 121 vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 121. - (1) Titularii drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe îsi pot exercita drepturile lor pentru autorizarea sau interzicerea retransmisiei prin cablu numai prin intermediul unui organism de gestiune colectiva.
(2) Cuantumul remuneratiei privind drepturile de autor si drepturile conexe pentru retransmiterea prin cablu se stabileste prin metodologii negociate între organismele de gestiune colectiva a drepturilor de autor si a drepturilor conexe si structurile asociative ale distribuitorilor prin cablu, potrivit procedurilor prevazute la art. 131, 1311 si 1312.
(3) În cazul în care partile nu pot stabili metodologii prin negociere, înainte de initierea procedurii de arbitraj prevazute de art. 1312 alin. (3) acestea pot conveni sa recurga la o procedura de mediere facultativa. Aceasta mediere este efectuata de unul sau mai multi mediatori alesi de parti în asa fel încat independenta si impartialitatea lor sa nu poata fi puse la îndoiala. Mediatorii au ca sarcina sa ajute negocierile si pot sa notifice o propunere partilor.
(4) În termen de 3 luni de la prezentarea propunerii de catre mediatori, partile vor notifica mediatorilor si la Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor respingerea propunerii sau acceptarea acesteia prin semnarea protocolului privind metodologiile. Notificarea propunerii, precum si a acceptarii sau respingerii acesteia se face în conformitate cu regulile aplicabile notificarii actelor juridice. Acceptarea de catre toate partile este prezumata în cazul în care nici una dintre ele nu a notificat respingerea propunerii în acest termen."
39. Alineatul (2) al articolului 1211 se abroga.
40. La articolul 1223, dupa alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu urmatorul cuprins:
"(5) Utilizatorul legitim al unei baze de date sau al unei parti dintr-o baza de date poate efectua fara consimtamantul autorului acesteia orice act de reproducere, distribuire, comunicare publica sau transformare, necesar utilizarii normale si accesului la baza de date sau la o parte din aceasta."
41. Alineatele (1) si (2) ale articolului 1232 vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 1232. - (1) Pot fi gestionate colectiv urmatoarele drepturi:
a) dreptul de reproducere a operelor muzicale pe fonograme sau videograme;
b) dreptul de comunicare publica a operelor si a prestatiilor artistice în domeniul audiovizual;
c) dreptul de împrumut, cu exceptia cazului prevazut la art. 1231 alin. (1) lit. b);
d) dreptul de radiodifuzare a operelor si a prestatiilor artistice în domeniul audiovizual;
e) dreptul la remuneratie echitabila rezultata din cesiunea dreptului de închiriere prevazut la art. 1111 alin. (1);
f) dreptul la remuneratie echitabila recunoscut artistilor interpreti si producatorilor de fonograme pentru comunicarea publica si radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora.
(2) Pentru categoriile de drepturi prevazute la alin. (1) organismele de gestiune colectiva îi reprezinta numai pe titularii de drepturi care le-au acordat mandat si elaboreaza metodologii, în limita repertoriului gestionat, daca sunt îndeplinite conditiile prevazute la art. 130 alin. (1) lit. a), sau negociaza direct cu utilizatorii contractele de licenta. Organismele de gestiune colectiva vor permite, la cererea utilizatorilor, consultarea la sediul organismelor a repertoriului de opere gestionat, dintre cele utilizate de solicitant, în forma prevazuta la art. 126 alin. (2), precum si lista titularilor de drepturi de autor si de drepturi conexe, romani si straini, pe care îi reprezinta. Aceasta activitate de gestiune colectiva se afla sub supravegherea si controlul Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor, în calitate de garant al aplicarii legii."
42. La articolul 1251, litera c) va avea urmatorul cuprins:
"c) categoriile de utilizatori si alte categorii de persoane fizice si juridice care au obligatii de plata catre titularii de drepturi;".
43. Articolul 1291 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1291. - În cazul gestiunii colective obligatorii, daca un titular nu este asociat la nici un organism, competenta revine organismului din domeniu cu cel mai mare numar de membri. Revendicarea de catre titularii de drepturi nereprezentati a sumelor cuvenite se poate face în termen de 3 ani de la data notificarii. Dupa acest termen sumele nerepartizate sau nerevendicate sunt utilizate potrivit hotararii adunarii generale."
44. La alineatul (1) al articolului 130, literele a), b), h) si i) vor avea urmatorul cuprins:
"a) sa elaboreze metodologii pentru domeniile lor de activitate, cuprinzand drepturile patrimoniale cuvenite, ce trebuie negociate cu utilizatorii în vederea platii acestor drepturi, în cazul acelor opere al caror mod de exploatare face imposibila autorizarea individuala de catre titularii de drepturi;
b) sa-i autorizeze pe utilizatori, în cazul în care s-au stabilit metodologii, la cererea acestora efectuata înainte de utilizarea repertoriului protejat, în schimbul unei remuneratii, prin licenta neexclusiva, în forma scrisa;h) sa ceara utilizatorilor sau intermediarilor acestora comunicarea de informatii si transmiterea documentelor necesare pentru determinarea cuantumului remuneratiilor pe care le colecteaza, precum si informatii privind operele utilizate, cu indicarea titularilor de drepturi, în vederea repartizarii acestora; utilizatorii sau intermediarii acestora au obligatia sa furnizeze, în format scris si electronic, în termen de 10 zile de la solicitare, informatiile si documentele solicitate sub semnatura reprezentantului legal si cu stampila;
i) sa asigure transparenta activitatii de gestiune colectiva în raporturile cu autoritatile publice care au drept de control;" |