|
61. La capitolul III "Masuri de protectie, proceduri si sanctiuni", īn sectiunea a II-a "Proceduri si sanctiuni", īnainte de art. 139 se introduce un nou articol, articolul 1387, cu urmatorul cuprins:
"Art. 1387. - (1) Īncalcarea drepturilor recunoscute si protejate prin prezenta lege atrage raspunderea civila, contraventionala sau penala, dupa caz, potrivit legii. Dispozitiile procedurale sunt cele prevazute īn prezenta lege, care se completeaza cu cele de drept comun.
(2) Īn cadrul unei actiuni referitoare la īncalcarea drepturilor protejate de prezenta lege si ca raspuns la o cerere justificata a solicitantului, instanta are dreptul sa solicite furnizarea informatiilor privind originea si retelele de distributie a marfurilor sau a serviciilor care aduc atingere unui drept prevazut de prezenta lege fie de la faptuitor si/sau de la orice alta persoana care:
a) detinea īn scop comercial marfuri pirat;
b) utiliza īn scop comercial servicii prin care īncalca drepturile protejate de prezenta lege;
c) furniza, īn scop comercial, produse sau servicii utilizate īn activitati prin care se īncalca drepturile prevazute de prezenta lege;
d) a fost indicata, de oricare dintre persoanele prevazute la lit. a), b) sau c), ca fiind implicata īn producerea, realizarea, fabricarea, distribuirea ori īnchirierea marfurilor pirat sau a dispozitivelor pirat de control al accesului ori īn furnizarea produselor sau serviciilor prin care se īncalca drepturile protejate de prezenta lege.
(3) Informatiile prevazute īn alin. (2) cuprind, dupa caz:
a) numele si adresa producatorilor, fabricantilor, distribuitorilor, furnizorilor si ale celorlalti detinatori anteriori ai marfurilor, dispozitivelor sau ai serviciilor, inclusiv ale transportatorilor, precum si ale angrosistilor destinatari si ale vanzatorilor cu amanuntul;
b) informatii privind cantitatile produse, fabricate, livrate sau transportate, primite ori comandate, precum si pretul obtinut pentru marfurile, dispozitivele sau serviciile respective.
(4) Prevederile alin. (2) si (3) se aplica fara a aduce atingere altor dispozitii legale, care:
a) acorda titularului dreptul de a primi informatii mai extinse;
b) prevad utilizarea īn cauzele civile sau penale a informatiilor comunicate īn conformitate cu prezentul articol;
c) prevad raspunderea pentru abuzul de drept la informare;
d) dau posibilitatea sa se refuze furnizarea de informatii care ar constrange persoana mentionata īn alin. (1) sa admita propria sa participare sau pe cea a rudelor sale apropiate la o activitate prin care se īncalca drepturile protejate de prezenta lege;
e) prevad protectia confidentialitatii surselor de informare sau prelucrarea datelor cu caracter personal."
62. Articolul 139 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 139. - (1) Titularii drepturilor recunoscute si protejate prin prezenta lege pot solicita instantelor de judecata sau altor organisme competente, dupa caz, recunoasterea drepturilor lor si constatarea īncalcarii acestora si pot pretinde acordarea de despagubiri pentru repararea prejudiciului cauzat. Aceleasi solicitari pot fi formulate īn numele si pentru titularii de drepturi de catre organismele de gestiune, de catre asociatiile de combatere a pirateriei sau de catre persoanele autorizate sa utilizeze drepturi protejate prin prezenta lege, conform mandatului acordat īn acest sens. Cand o actiune a fost pornita de titular, persoanele autorizate sa utilizeze drepturi protejate prin prezenta lege pot sa intervina īn proces, solicitand repararea prejudiciului ce le-a fost cauzat.
(2) La stabilirea despagubirilor instanta de judecata ia īn considerare:
a) fie criterii cum ar fi consecintele economice negative, īn special castigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de faptuitor si, atunci cand este cazul, alte elemente īn afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului;
b) fie acordarea de despagubiri reprezentand triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a facut obiectul faptei ilicite, īn cazul īn care nu se pot aplica criteriile mentionate la lit. a).
(3) Īn cazul īn care exista suspiciuni cu privire la īncalcarea unor drepturi recunoscute si protejate prin prezenta lege, persoanele īndreptatite pot cere instantei de judecata sau altor organe competente potrivit legii:
a) sa dispuna de īndata luarea unor masuri pentru a preveni producerea iminenta a unei pagube prin īncalcarea unui drept, prin interzicerea, cu titlu provizoriu, ca īncalcarile prezumate aduse acestui drept sa continue sau pentru a conditiona continuarea lor de constituirea unor garantii destinate sa asigure despagubirea solicitantului; masurile provizorii de interzicere vor fi impuse, daca este cazul, prin obligarea la plata de amenzi civile potrivit dreptului comun;
b) sa dispuna de īndata luarea unor masuri pentru a asigura repararea pagubei; īn acest scop instanta poate dispune luarea de masuri asiguratorii asupra bunurilor mobile si imobile ale persoanei presupuse a fi īncalcat drepturile recunoscute de prezenta lege, inclusiv blocarea conturilor sale bancare si a altor bunuri. Īn acest scop, autoritatile competente pot sa dispuna comunicarea de documente bancare, financiare sau comerciale ori accesul corespunzator la informatiile pertinente;
c) sa dispuna ridicarea sau predarea catre autoritatile competente a marfurilor cu privire la care exista suspiciuni privind īncalcarea unui drept prevazut de prezenta lege pentru a īmpiedica introducerea acestora īn circuitul comercial.
(4) Masurile prevazute la alin. (3) si (6) pot fi dispuse si prin ordonanta presedintiala. Īn acest caz, instantele judecatoresti pot sa ceara reclamantului sa depuna o cautiune suficienta pentru a asigura compensarea oricarui prejudiciu care ar putea fi suferit de parat.
(5) Aceleasi masuri pot fi cerute, īn aceleasi conditii, īmpotriva unui intermediar ale carui servicii sunt utilizate de catre un tert pentru a īncalca un drept protejat prin prezenta lege.
(6) Titularii de drepturi sau reprezentantii acestora prevazuti la alin. (1) pot solicita instantei judecatoresti, chiar si īnainte de introducerea unei actiuni pe fondul cauzei, luarea unor masuri de asigurare a dovezilor sau de constatare a unei stari de fapt, atunci cand exista un risc de īncalcare a drepturilor prevazute de prezenta lege si daca exista un risc de distrugere a elementelor de proba.
(7) Masurile prevazute la alin. (3), (5) si (6) pot sa includa descrierea detaliata, cu sau fara prelevare de esantioane, sau sechestrarea reala a marfurilor īn litigiu si, īn cazurile corespunzatoare, a materialelor si instrumentelor utilizate pentru a produce si/sau a distribui aceste marfuri, precum si documentele care se refera la ele. Aceste masuri vor fi avute īn vedere si īn aplicarea dispozitiilor art. 96-99 din Codul de procedura penala.
(8) Pentru luarea masurilor provizorii si a masurilor asiguratorii prevazute la alin. (3) si pentru luarea masurilor de asigurare a dovezilor sau de constatare a unei stari de fapt prevazute la alin. (6), precum si pentru exercitarea cailor de atac asupra masurilor luate sunt aplicabile dispozitiile dreptului comun. Pronuntarea se poate amana cu cel mult 24 de ore.
(9) Instantele judecatoresti sunt abilitate sa adopte masurile prevazute la alin. (3) si (6), fara citarea partii adverse, īn cazurile īn care acest lucru va fi necesar, īn special atunci cand orice īntarziere este de natura sa cauzeze un prejudiciu ireparabil sau cand exista riscul demonstrabil de distrugere a elementelor de proba. Partea adversa va fi informata de īndata, cel mai tarziu dupa executarea masurilor.
(10) Instanta poate sa autorizeze ridicarea de obiecte si īnscrisuri care constituie dovezi ale īncalcarii drepturilor de autor sau a drepturilor conexe, īn original ori īn copie, chiar si atunci cand acestea se afla īn posesia partii adverse. Īn cazul īncalcarilor comise la scara comerciala, autoritatile competente pot sa dispuna, de asemenea, comunicarea de documente bancare, financiare sau comerciale ori accesul corespunzator la informatiile pertinente.
(11) Pentru adoptarea masurilor prevazute la alin. (3), (6) si (10), sub rezerva asigurarii protectiei informatiilor confidentiale, instantele judecatoresti vor pretinde reclamantului sa furnizeze orice element de proba, accesibil īn mod rezonabil, pentru a dovedi, cu suficienta certitudine, ca s-a adus atingere dreptului sau ori ca o astfel de atingere este iminenta. Se considera ca reprezentand element de proba suficient si un esantion rezonabil dintr-un numar substantial de copii ale unei opere sau ale oricarui alt obiect protejat. Īn acest caz, instantele judecatoresti pot sa ceara reclamantului sa depuna o cautiune suficienta pentru a asigura compensarea oricarui prejudiciu care ar putea fi suferit de parat.
(12) Masurile de asigurare a dovezilor sau de constatare a unei stari de fapt dispuse de instanta vor fi duse la īndeplinire prin executor judecatoresc. Titularii drepturilor ce se presupune ca au fost īncalcate ori cu privire la care exista pericolul de a fi īncalcate sau reprezentantii acestor titulari au dreptul de a participa la punerea īn executare a masurilor de asigurare a dovezilor ori de constatare a unei stari de fapt.
(13) Instanta poate dispune ridicarea masurilor prevazute la alin. (3) si (6), la cererea paratului, daca reclamantul nu a introdus o actiune care sa conduca la solutionarea pe fond a cauzei īntr-un termen de 20 de zile lucratoare sau 31 de zile calendaristice, daca acest termen este mai lung, termene calculate de la data ducerii la īndeplinire a masurilor.
(14) Titularii drepturilor īncalcate pot cere instantei de judecata sa dispuna aplicarea oricareia dintre urmatoarele masuri:
a) remiterea, pentru acoperirea prejudiciilor suferite, a īncasarilor realizate prin actul ilicit;
b) distrugerea echipamentelor si a mijloacelor aflate īn proprietatea faptuitorului, a caror destinatie unica sau principala a fost aceea de producere a actului ilicit;
c) scoaterea din circuitul comercial, prin confiscare si distrugere, a copiilor efectuate ilegal;
d) raspandirea informatiilor cu privire la hotararea instantei de judecata, inclusiv afisarea hotararii, precum si publicarea sa integrala sau partiala īn mijloacele de comunicare īn masa, pe cheltuiala celui care a savarsit fapta; īn aceleasi conditii instantele pot dispune masuri suplimentare de publicitate adaptate circumstantelor particulare ale cazului, inclusiv o publicitate de mare amploare.
(15) Instanta de judecata dispune aplicarea masurilor prevazute la alin. (14) pe cheltuiala faptuitorului, cu exceptia cazului īn care exista motive temeinice pentru ca acesta sa nu suporte cheltuielile.
(16) Masurile prevazute la alin. (14) lit. b) si c) pot fi dispuse si de procuror cu ocazia rezolvarii cauzei īn faza de urmarire penala. Dispozitiile alin. (14) lit. c) nu se aplica pentru constructiile realizate cu īncalcarea drepturilor privind opera de arhitectura, protejate prin prezenta lege, daca distrugerea cladirii nu este impusa de circumstantele cazului respectiv.
(17) Īn dispunerea masurilor prevazute la alin. (14), instanta de judecata va respecta principiul proportionalitatii cu gravitatea īncalcarii drepturilor protejate de prezenta lege si va lua īn considerare interesele tertilor susceptibili de a fi afectati de aceste masuri.
(18) Autoritatile judiciare sunt obligate sa comunice partilor solutiile adoptate īn cauzele de īncalcare a drepturilor reglementate de prezenta lege.
(19) Guvernul Romaniei, prin Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, sprijina elaborarea de catre asociatiile si organizatiile profesionale a codurilor de conduita la nivel comunitar, destinate sa contribuie la asigurarea respectului drepturilor prevazute de prezenta lege, īn special īn ceea ce priveste utilizarea codurilor ce permit identificarea fabricantului, aplicate pe discuri optice. De asemenea, Guvernul Romaniei, prin Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, sprijina transmiterea catre Comisia Europeana a proiectelor codurilor de conduita la nivel national sau comunitar si a evaluarilor referitoare la aplicarea acestora."
63. Articolul 1392 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1392. - Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 3.000 lei (RON) la 30.000 lei (RON) urmatoarele fapte:
a) īncalcarea prevederilor art. 21;
b) īncalcarea prevederilor art. 88 si 89;
c) īncalcarea prevederilor art. 107 alin. (3) si (7);
d) nerespectarea de catre utilizatori a prevederilor art. 130 lit. h);
e) fixarea, fara autorizarea sau consimtamantul titularului drepturilor recunoscute de prezenta lege, a interpretarilor sau a executiilor artistice ori a programelor de radiodifuziune sau de televiziune."
64. Articolul 1393 se abroga.
65. Articolul 1394 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1394. - (1) Constituie contraventie, daca nu reprezinta infractiune, si se sanctioneaza cu amenda de la 10.000 lei (RON) la 50.000 lei (RON) si cu confiscarea marfurilor pirat sau a dispozitivelor pirat de control al accesului fapta persoanelor juridice sau a persoanelor fizice autorizate de a permite accesul īn spatiile, la echipamentele, la mijloacele de transport, la bunurile sau la serviciile proprii, īn vederea savarsirii de catre o alta persoana a unei contraventii sau infractiuni prevazute de prezenta lege.
(2) Pentru repetarea savarsirii faptei prevazute la alin. (1), care au avut ca rezultat savarsirea infractiunilor prevazute la art. 139 6 īn termen de un an, organul constatator aplica si sanctiunea complementara a īnchiderii unitatii."
66. Articolul 1395 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1395. - (1) Sanctiunile contraventionale prevazute la art. 1392 se aplica si persoanelor juridice. Īn cazul īn care contravenientul, persoana juridica, desfasoara activitati care implica, conform obiectului sau de activitate, comunicarea publica de opere sau de produse purtatoare de drepturi de autor sau drepturi conexe, limitele amenzilor contraventionale se maresc de doua ori.
(2) Contraventiile prevazute la art. 1392 si 1394 se constata si se aplica de ofiterii sau de agentii de politie din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor cu competente īn domeniu.
(3) Contravenientul poate achita, īn termen de 48 de ore de la data primirii procesului-verbal de constatare a contraventiei, jumatate din minimul amenzii prevazute īn prezenta lege."
67. Articolul 1396 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1396. - (1) Constituie infractiuni si se pedepsesc cu īnchisoare de la 2 ani la 5 ani sau cu amenda de la 2.500 lei (RON) la 25.000 lei (RON) urmatoarele fapte:
a) realizarea, īn scopul distribuirii, fara a se urmari, direct sau indirect, un avantaj material, cu orice mijloace si īn orice mod de marfuri pirat;
b) plasarea marfurilor pirat sub un regim vamal definitiv de import sau export, sub un regim vamal suspensiv ori īn zone libere;
c) orice alta modalitate de introducere a marfurilor pirat pe piata interna.
(2) Constituie infractiune si se pedepseste cu īnchisoare de la 1 an la 5 ani sau cu amenda de la 2.000 lei (RON) la 20.000 lei (RON) oferirea, distribuirea, detinerea ori depozitarea sau transportul, īn scopul distribuirii, de marfuri pirat, precum si detinerea acestora īn scopul utilizarii prin comunicare publica la punctele de lucru ale persoanelor juridice.
(3) Īn cazul īn care faptele prevazute la alin. (1) si (2) sunt savarsite īn scop comercial, acestea se sanctioneaza cu īnchisoare de la 3 ani la 12 ani.
(4) Cu pedeapsa prevazuta la alin. (3) se sanctioneaza si īnchirierea sau oferirea spre īnchiriere de marfuri pirat.
(5) Constituie infractiune si se pedepseste cu īnchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda de la 2.000 lei (RON) la 20.000 lei (RON) promovarea de marfuri pirat prin orice mijloc si īn orice mod, inclusiv prin utilizarea anunturilor publice ori a mijloacelor electronice de comunicare sau prin expunerea ori prezentarea catre public a listelor sau a cataloagelor de produse.
(6) Īn cazul īn care oricare dintre faptele prevazute la alin. (1)-(4) au produs consecinte deosebit de grave, acestea se sanctioneaza cu īnchisoare de la 5 ani la 15 ani. Pentru evaluarea gravitatii consecintelor, calculul pagubei materiale se efectueaza tinandu-se seama de marfurile pirat identificate īn conditiile prevazute la alin. (1)-(4) si de pretul per unitate al produselor originale, cumulat cu sumele īncasate ilegal de faptuitor.
(7) Cu pedeapsa prevazuta la alin. (6) se sanctioneaza savarsirea faptelor mentionate la alin. (1)-(5) de catre un grup infractional organizat.
(Īn sensul prezentei legi, prin marfuri pirat se īntelege: toate copiile, indiferent de suport, inclusiv copertele, realizate fara consimtamantul titularului de drepturi sau al persoanei legal autorizate de acesta si care sunt executate, direct ori indirect, total sau partial, de pe un produs purtator de drepturi de autor sau de drepturi conexe ori de pe ambalajele sau copertele acestora.
(9) Īn sensul prezentei legi, prin scop comercial se īntelege urmarirea obtinerii, direct sau indirect, a unui avantaj economic ori material.
(10) Scopul comercial se prezuma daca marfa pirat este identificata la sediul, la punctele de lucru, īn anexele acestora sau īn mijloacele de transport utilizate de operatorii economici care au īn obiectul de activitate reproducerea, distribuirea, īnchirierea, depozitarea sau transportul de produse purtatoare de drepturi de autor ori de drepturi conexe."
68. Articolul 1397 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1397. - Refuzul de a declara provenienta marfurilor pirat ori a dispozitivelor pirat de control al accesului, utilizate pentru serviciile de programe cu acces conditionat, se pedepseste cu īnchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda de la 2.500 lei (RON) la 20.000 lei (RON)."
|